vineri, 29 august 2008

Moartea lui Caiac


Lucian Mandruta sare la gitul ministrului de interne Cristian David si il acuza ca 2000 de interlopi participa la inmormintarea fostului pugilist Mihai Pirvu numit si Caiac.
Nu stiu ce inseamna interlop si de aceea nu cred ca pot uza formula, ea da bine in presa, e sonora si atrage audienta.
Era Caiac interlop?
Avea retea de distributie marfuri cerute si isi administra teritoriul dupa ce incheiase protocoale prin care sa isi stapineasca zonele?
Detinea un sindicat al crimei?
Spala bani?
Avea un portofoliu de furnizori de arme, droguri, carne vie?
Supraveghea si facea legea pariurilor si jocurilor de noroc?
Administra sau administreaza orice interlop prostitutia, traficul ilegal cu marfuri interzise, violenta dispunind de structuri si locotenentze care sa ii sustina, sa ii reprezinte si sa ii indeplineasca ordinele?
Cred ca ne jucam de a vorbele!
Cum se face atunci ca '2000 de interlopi' ies in strada si nu sunt arestati, neprecizindu-se ca cei doua mii de indivizi participau la inmormintare.
Purtau negru pentru ca erau la inmormintare si doliul nu e alb ca in Orient, erau multi voinici si cu fizic descurajant pentru ca erau sportivi si fosti luptatori, purtau ochelari de soare pentru ca este cald, sufocant de cald chiar si noaptea.
Deci unde e amenintarea celor 2000 de interlopi care participau la inmormintarea lui Caiac?
Au tras cu armele ca Hezbollah?
Au aruncat cu grenadele in bande adverse?
Au spart vitrine, magazine si au minerit lumea pe strada ca in 13-15?
Pentru ce sa arestezi si pe cine?
Pentru ca nu se pastreaza si nu se respecta intimitatea nimanui, nicaieri, pentru ca presa romana are multe, enorme efective de oameni cu competenta si profesionalism limitat, ei cred ca pot deveni ei subiect de presa daca nu sunt in stare sa participe la vreunul.
Cristian David s-a comportat profesional, a stiut ce sa ii raspunda si a avut decenta de a comunica in conditiile in care Mandruta efectiv l-a asaltat, acuzindu-l si acuzind si pe cei care participau totusi la o inmormintare.
Saracul Mandruta nu stie ca, prin Constitutie, oamenii calomniati au libertatea de a se intruni, au libertate de exprimare, ca nimeni nu e vinovat pina nu se demonstreaza conform legilor in vigoare de catre cei in masura sa o faca.
Daca nu este satisfacator actul justitiei, electoratul poate interveni, poate trimite in parlament alti reprezentanti, poate propune legi exprese spre aprobare, infierind faptele dar demascind, cu dovezi, pe autorii reali ai acestora.
Nu cred ca presa trebuie sa face justitie dupa cum nici justitia nu trebuie sa faca presa.
Acei doua mii de oameni de la inmormintarea lui Caiac, buni sau rau, au fost insultati in mod public, este un act de neprofesionalism si nu onoreaza pe nimeni.
Nu am vazut nimic din ceea ce putea fi numit sfidarea organelor de stat, tulburarea ordinii publice sau punerea sub pericol, de orice natura, a vreunei persoane.
Si atunci?
Cui a folosit inmormintarea lui Caiac?
Ea a fost un bun prilej de scuipatura de presa, este neprofesionalism, este profund nedemocratic si subrezeste viitorul de care deja multi se tem.
Chiar sunt curios...
Cum poate proba Lucian Mandruta ca participantii la inmormintarea lui Caiac sunt interlopi? Dupa ochelari de soare?
Pentru ca erau huidume?
De la tricourile negre?
Pai nu am spus ca negrul reprezinta la romani doliul?
Deocamdata, pentru ca nu se stie ce directiva mai vine de la UE.
Suntem deja in campanie electorala, 'unii e buni si ailaltii e rai'.

Niciun comentariu: